You are here

Ce şanse sunt ca economia să crească cu peste 5% în 2018, pentru al doilea an consecutiv?

Publicat: 21 Dec 2017, Ziarul Financiar

Sunt şanse solide ca economia României să crească cu 5,5% în 2018, aşa cum anticipează guvernul, pentru că şi anul viitor consumul va fi ridicat, iar economiile Europei de Vest - principala piaţă de desfacere pentru produsele româneşti - merg foarte bine, spune economistul Aurelian Dochia. Alţi economişti sunt ceva mai rezervaţi, dar un lucru pare cert. Dacă nu se va întâmpla o catastrofă externă şi dacă politica internă nu o va lua complet razna, economia va creşte cu cel puţin 4% în 2018, un ritm formidabil având în vedere „efectul de bază” - o creştere de peste 6% în acest an.

Economia a crescut cu 4,8% în 2016, arată datele semidefinitive de ieri ale Institutului Naţional de Statistică. În primele nouă luni din 2017, creşterea PIB a fost de 7%, an/an, iar în T3 de 8,8%, an/an, ceea ce oferă perspective solide ca avansul produsului intern brut să sară în acest an de 6% - cea mai solidă creştere din ultimii nouă ani.

nbsp;