You are here

Adrian Vascu, Veridio: ”Lipsa unor baze de date imobiliare distorsionează piaţa autohtonă”

Publicat: 8 Jun 2017, Bursa

Vascu: ”Ţara noastră este unul dintre puţinele state europene fără o bază de date cu informaţiile din contractele de vânzare-cumpărare”.

Investitorii care vor să achiziţioneze, să vândă sau chiar să închirieze o proprietate imobiliară, rezidenţială sau comercială, nu au posibilitatea să afle preţurile reale la care au mai avut loc asemenea tranzacţii în perioadele anterioare, subliniază Adrian Vascu, Senior Partner în cadrul companiei de evaluare şi consultanţă de afaceri Veridio.

Domnia sa menţionează că singurele date accesibile publicului larg sunt preţurile cerute de vânzători, postate în ofertele imobiliare din publicaţiile de profil. Nici acestea, însă, nu indică nivelul real la care se încheie contractele de vânzare-cumpărare între două părţi, completează specialistul, apreciind: ”România este unul dintre puţinele state europene membre ale Grupului European al Asociaţiilor de Evaluatori (TEGoVA) care nu deţin o bază de date realizată în funcţie de preţurile tranzacţiilor imobiliare. Singurul reper al pieţei imobiliare recunoscut la nivel european ţine cont de rapoartele de evaluare pentru garantarea împrumuturilor bancare, ce prezintă valori estimate de evaluatori şi nu preţuri de vânzare, însă publicul nu are acces la această Bază Imobiliară de Garanţii, gestionată de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România. Sunt ţări ca Germania, Danemarca, Spania, Italia, Olanda, Portugalia, Serbia şi Suedia, unde funcţionează ambele tipuri de baze de date”.

nbsp;