You are here

Programul de stagiu

 

Programul de stagiu

 

  

Programul de stagiu se adresează persoanelor care doresc să obțină calificarea de evaluator autorizat și să devină membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România. 

Prima etapă a acestui proces de pregătire constă în promovarea unui examen pentru atribuirea calității de membru stagiar, examen care se desfășoară anual, de regulă în luna noiembrie, în conformitate cu regulamentul specific de organizare, aprobat de Consiliul director.

Ulterior, membrii stagiari vor urma un program de pregătire teoretică și practică, constând în parcurgerea unor cursuri de formare în domeniul evaluării și în realizarea unor rapoarte de evaluare sub îndrumarea unui tutore, în conformitate cu regulamentul de derulare și de finalizare a stagiaturii, adoptat de Consiliul director.

Perioada de stagiu se încheie cu un examen de finalizare a stagiaturii care va fi susținut în termen de maximum doi ani de la data atribuirii calității de membru stagiar.

În perioada de stagiu, taxa de stagiu se achită în cuantumul și la termenele stabilite de Consiliul director.

În cazul în care întâmpinaţi diverse probleme referitoare la derularea stagiaturii sau aveţi neclaritati privind procedura, alocarea tutorilor, durata sau etapele de parcurs, vă rugăm să transmiteţi un mesaj la adresa  stagiatura@anevar.ro.

nbsp;