You are here

GALA PREMIILOR UNITER 2017

2 Mar 2017

ANEVAR susține dramaturgia românească și pe cei mai valoroși reprezentanți ai acesteia prin participarea, în calitate de partener, la cea de a XXV-a ediție a Galei Premiilor UNITER, continuând astfel tradiția începută în urmă cu 2 ani.

Ediția din acest an a Galei Premiilor UNITER  va avea loc în data de 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016.

Nominalizările acestei ediții sunt disponibile aici.

Premiile acordate de Senatul UNITER pot fi consultate aici.

nbsp;